02.10.2017

Lapte de pasare

Desertul Lapte de pasare face parte din preparatele simple si gustoase din copilarie. Contine cateva ingrediente pe care toate lumea le are in bucatarie si se face relativ usor. De gustul lui ce pot sa spun: bulgarasi/galuste din bezea invaluiti intr-un sos delicios de vanilie.... suna bine, nu-i asa?💚



Daca probati reteta mea de Lapte de pasare  sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata😊.Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de FacebookFacebook.😉.
      

     Ingrediente:
  • 5 oua 
  • 1 litru de lapte gras(3,5%)
  • 200 g zahar(8 linguri)
  • 2 pliculete zahar vanilat
  • scortisoara pudra (optional)
  • un varf cutit de sare


Mod de preparare:
Punem laptele intr-o cratita cu peretii mai grosi si o asezam pe foc mic. Adaugam 50 g zahar(2 linguri) si cele doua pliculete de zahar vanilat....recomand sa folositi zahar vanilat Bourbon.  Avem grija sa nu dea laptele in foc....mie mi se intampla din cand in cand😊
Spargem ouale separand albusurile de galbenusuri.
Peste albusuri punem putina sare si le mixam pana devin spuma, apoi adaugam treptat 100 g zahar(4 linguri). Mixam bine de fiecare data pana zaharul se dizolva complet. La final trebuie sa obtinem o bezea tare si lucioasa.
Cu o lingurita inmuiata in laptele fierbinte luam/taiem bulgarasi din bezea si ii punem in cratita cu lapte. Nu ii ingramadim, lasam distanta intre ei pentru ca se vor umfla cand laptele va clocoti. Ii fierbem/oparim cam cate 1 minut pe fiecare parte. Cand ii intoarcem avem grija sa nu ii rupem. Ii vom intoarce cu spumiera si tot cu spumiera ii scoatem cand sunt gata si ii asezam pe o farfurie mai mare sau orice alt vas. Procedam la fel pana terminam toata bezeaua.
Strecuram laptele in care am fiert bulgarasii din bezea si il lasam sa se racoreasca.
Peste galbenusuri punem restul de zahar (50 g) si incepem sa turnam cate putin din laptele racorit... in acest timp amestecam continuu cu telul in forma de para. Laptele nu trebuie sa fie fierbinte ca sa nu se coaguleze galbenusurile. Adaugam si putina sare cat luam in doua degete, apoi fierbem amestecul pe baie de aburi. Cum procedam: punem cratita cu amestecul de galbenus intr-o cratita mai mare in care adaugam apa. Apa din cratita nu trebuie sa atinga fundul cratitei cu compozitia. Fierbem crema amestecand constant pana se ingroasa putin....va dura 3-4 minute. Crema nu trebuie sa clocoteasca! Lasam crema(sosul) sa se raceasca, dupa care o repartizam in boluri si deasupra asezam galustile din bezea. Optional, presaram putina  scortisoara peste bezea. Gustul copilariei!💕
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie. Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu(rubrica de comentarii este mai jos). In felul acesta imi rasplatiti munca 😊. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare. Va pup si va mai astept in bucataria mea!Sa va fie de folos!
Nu uitati, in fiecare zi va astept pe pagina mea de facebook , unde postez si alte retete delicioase. Ma puteti urmari si pe Instagram sau pe Pinterest.
Daca doriti, va puteti inscrie in grupul "Bunatati din bucatariile noastre" sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.
Aici gasiti toate RETETELE MELE IN ORDINE ALFABETICA.



2 comentarii:

  1. Loredana9/4/24

    Am încercat să fac rețeta, însă din păcate mie nu mi-a ieșit. Începătoare fiind nu am înțeles ce presupune "a fierbe amestecul pe baie de aburi" și am fiert sosul la foc normal, iar ouăle s-au coagulat. Am fost tare dezamăgită că a trebuit să arunc totul, dar nici nu mai am curaj să încerc, se folosesc prea multe ouă pentru a mai risca :) . Vă rog, dacă doriți, să explicați în rețetă ce presupune a fierbe pe baie de aburi și să specificați că este posibil ca ouăle să se coaguleze, poate acest detaliu este util cuiva care nu a făcut niciodată acest preparat, eu una nu am știut nimic, nu am mai făcut și nici nu am mai mâncat niciodată lapte de pasăre înainte și nici nu m-am așteptat că pot întâmpina vreo problemă cu acest preparat simplu. După ce s-au coagulat ouăle am căutat pe internet alte rețete ca să pot afla care a fost cauza, de aceea cred că ar fi bine să menționați eventualele greșeli care pot apărea. Eu vă urmăresc mereu, îmi place că rețele dumneavoastră sunt simple, unele chiar foarte gustoase, și sunt explicate pe înțelesul tuturor. Am preparat cu încredere multe rețete de la dumneavoastră care mi-au ieșit și de care am fost foarte mulțumită, de aceea prefer să vă urmăresc în continuare. Vă mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Loredana. Imi pare rau pentru esec. A fost vina mea ca nu am detaliat ce presupune baie de aburi. Am sa modific articolul si sa detaliez. O zi frumoasa!

      Ștergere

Daca va place reteta(sau nu ), va rog sa-mi lasati un comentariu. Multumesc anticipat!